Meme Stoica a făcut o analiză asupra situației prin care a trecut Radu Drăgușin (22 de ani) în ultimele săptămâni și a dat un verdict tranșant.
Talentatul stoper al naționalei României a profitat de absențele lui Micky van de Ven și Cristian Romero, iar în ultimele patru partide oficiale jucate de Tottenham a fost titular și integralist.
Radu Drăgușin a fost titular în partidele României cu Kosovo și Cipru, iar acum se va întoarce la echipa de club, unde va încerca în continuare să își câștige locul de titular.
Înainte de a veni la lotul primei reprezentative, talentatul stoper a avut parte de o perioadă mai încărcată, deoarece titularii londonezilor din centrul defensivei, Micky van de Ven și Cristian Romero, au avut ambii probleme medicale. Așadar, Drăgușin a fost integralist în ultimele 4 partide oficiale jucate de Tottenham: cu Manchester City (2-1), Aston Villa (4-1), Galatasaray (2-3) și Ipswich (1-2).
În primele două confruntări menționate, Radu Drăgușin s-a descurcat onorabil, însă cu Galatasaray și Ipswich nu s-a mai ridicat la nivelul așteptărilor și a sfârșit prin a fi aspru criticat în presa engleză.
Pus în postura de a analiza situația delicată prin care a trecut apărătorul în ultimele săptămâni, Meme Stoica a spus că e normal ca Radu Drăgușin să nu poată avea evoluții constante, din moment ce nu e titular de drept la echipă și nu joacă meci de meci:
Are o problemă mare de tot, el nu a fost foarte inspirat când a ales Tottenham, pentru că a fost clar pentru toată lumea că acolo există doi jucători care nu pot ieşi, decât dacă se accidentează sau sunt suspendaţi. El nu era un jucător pe care să îl poţi compara, ca profil, nici cu Romero, nici cu Van de Ven. Într-un campionat ca al Angliei, dublat de o participare în cupele europene, pentru că joacă în Europa League, dacă nu ai ritm, el (n.r. – Drăguşin) fiind obişnuit să joace peste tot şi să joace în alt sistem la Genoa, fără riscurile pe care le impune Postecoglou, trebuie să joace perfect de fiecare dată când intră. De aceea au apărut greşeli de genul ăsta, cum au fost cele din meciul cu Galatasaray, din Europa League, cu Qarabag. E normal!”, a explicat Meme Stoica, la Prima Sport.
În continuare, managerul general al celor de la FCSB a sugerat că Radu Drăgușin nu ar trebui să excludă posibilitatea de a pleca la o altă echipă, unde să fie titular incontestabil. În ultimele săptămâni s-a scris tot mai frecvent despre o potențială revenire a fundașului în Italia, la Juventus, Napoli, AC Milan sau Inter, însă impresarul lui Drăgușin a infirmat ideea potrivit căreia jucătorul s-ar gândi la o plecare din Premier League.
Are nevoie să joace meci de meci la o echipă unde el să fie important, acolo (n.r. – la Tottenham) nu e important, acolo este variantă de rezervă şi are o mare problemă”, a completat Meme Stoica.
În actuala stagiune, Radu Drăgușin a jucat 9 meciuri pentru Tottenham Hotspur, în Premier League, Europa League și Cupa Ligii Angliei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER